Chemare

eu sunt o piatră mică
rostogol in lume
carată pe un umăr de furnică,
nu vrau nemică
decât să nu-mi mai fie frică,
să te iubesc albastru,
să te mănînc cu pâine
- să nu-mi cazi greu,
că sunt bolnavu' de prea mult,
de prea’nţelesul tău de mine –

tu vino seara'ncetişor
şi mă iubeşte dulcişor,
cu amiros de iele
şi boare de înger
cu aripi de fulger
cazut din sânger

ma duc să mă adorm
să nu te mai văz,
să nu-mi mai lipseşti
îngere ce mă pierzi
în patul cel cald
când tu acolo eşti