Zilele de nastere

Nu mai tin minte cand, banui ca e destul de mult de atunci de nu-mi mai pot aminti cand s-a intamplat, am inceput a ma intreba de ce sunt eu cel feliciat la bifarea fiecarui an trecut in raboj. De ce nu prietenii, familia, colegii, toti cei care mi-au fost aproape si m-au ajutat sa trec cu bine anul. Cei care m-au suportat si nu aveau de ce. Toti cei care mi-au zambit si mi-au facut clipele anului inchis definitiv in ceaslov ametitoare, placute, calde, vii, de neuitat. Cei care m-au ajutat sa ma merg, sa rad, sa plang... Oh, Doamne, pentru cate si cator as avea atunci de multumit, felicitat, imbratisat, lacrimat!


Gandul a ramas doar o gaoace insa, de atunci, pur si simplu nu mai stiu ce sa raspund tuturor acelor oameni care, fiindu-le apropiat sau doar simpatic, ma suna sa ma felicite. Urarile lor ma fastacesc, ma fac sa ma simt stingher...

Daca e un sms, mesaj, un ceva scris acolo e usor, nimeni nu ma vede, nu asteapta atunci pe loc sa ma execut, am timp sa ma spal pe maini, sa ma gandesc, inchin, respir adanc, beau apa, fac o cafea, aprind o tigara, scarpin in crestet si ce mai fac eu acolo pana ajung sa ma simt calm. Abia atunci raspund, de fiecare data la fel:


"Va foarte multumesc!"


Mult mai tarziu am gasit solutia si pentru telefoane de felicitare - in fiecare an, de fiece data in aceeasi zi de 20 Noiembrie, am grija sa nu cumva sa raspund la telefon. In data de 20 Noiembrie al fiecarui an eu nu's. Reapar a doua zi.

Anul acesta am avut surpriza ca cei apropiati sa ma sune cu o zi inainte. Am nevoie sa gasesc alta solutie.

Nici nu pot nimic să-ţi spun. Pe curând sau rămas bun.

Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinţi? Mai au dânşii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii.

Repetabila Povara, Adrian Paunescu